Motivatie-Inventivitare-Rabdare
12 Octombrie 2015

 

DSCN0248Madalina Palie este din Husi, are 30 de ani si lucreaza ca ingrijitor batrani la domiciliu. Este una dintre participantele la cursul de calificare in meseria de infirmier si totodata, membra a ANI – Asociatia Nationala a Infirmierelor.

A terminat liceul agricol, dar asta nu o impiedica sa fie activa in foarte multe domenii. Si desi, majoritatea spun ca a-ti gasi loc de munca, in zona, este o reala provocare, ea vrea sa demonstreze contrariul. „Daca vrei sa muncesti, muncesti. Eu am 3 locuri de munca: sunt ingrijitoare de la 8-16.00, de la 16.30 fac curatenie la o manastire, iar joi, vineri si sambata sunt ospatar la nunti. Mai fac si aranjamente florale. Iarna crosetez caciuli si manusi si le vand.”

Intrebata despre ce o determina sa ramana in Romania si sa faca lucruri atat de diferite care in mod cert o solicita foarte mult, ne-a marturisit ca este important sa fii motivat. „Copilul este motivatia mea. Nu pot pleca din tara si sta departe de el. Trebuie sa bag tare aici si acum.”

Cuvinte-cheie in cazul Madalinei: motivatie-inventivitate-rabdare.

Experienta ei profesionala este la fel de variata. A lucrat cu batrani atat in Romania, cat si in strainatate, a fost angajata si in domeniul HORECA. Considera ca intr-un oras mic nu ai nevoie de calificari neaparat, ci te poti descurca daca dovedesti ca ai experianta si vii cu recomandari.

Niciodata nu s-a simtit discriminta si crede ca fiecare este responsabil pentru maniera in care alege sa traiasca. „Totul pleaca de la noi. E important cum te comporti, cum te raportezi la ceilalti. Depinde de fiecare sa se integreze.”

Crede cu tarie in afirmatia „Sa porti de grija, poate fi o profesie” si ne-a marturisit ca de cand a devenit mamica, a descoperit ca ii place sa lucreze si cu batranii. „Ai nevoie de aceleasi abilitati, iar eu sunt protectiva, miloasa si rabdatoare.”

A ales sa urmeze cursul pentru ca i-a fost la indemana, intrucat lucreaza la Caritas Iasi, si pentru ca-si doreste o recalificare, iar diploma este recunoscuta la nivel european. De altfel, cursul ofera multe informatii utile, iar formatorii sunt pregatiti sa impartaseasca din cunoasterea lor.

Ia in calcul sa plece din tara, sa poata avea un trai mai linistit, o viata buna fara asa mult efort, dar numai impreuna cu baiatul ei. „Trebuie sa-mi asigur un loc de munca, acolo, inainte de a-l aduce si pe el. Acum nu este momentul. Copilul este foarte sensibil si vrea sa ma stie aproape.”

In prezent, munca ei ca si infirmiera presupune sa faca cumparaturi, curatenie, mancare, sa merga la medic pentru cei 25 de beneficiari cu care lucreaza. Merge la 5 dintre ei, in fiecare zi. Considera ca rolul ei este important mai ales pentru confortul psihic al beneficiarilor. De 1 an de cand lucreaza la Caritas a reusit sa creeze legaturi, se ataseaza unii de ceilalti. Povesteste cu mandrie ca si apartinatorii sunt multumiti, Astfel ca, daca exista situatii in care pot ajuta pe ceilati in nevoie, pe cei singuri… cu bani sau alimente, o fac.

Madalina crede cu tarie ca o astfel de meserie nu e accesibila oricui. „Nu trebuie facuta din obligatie, ca nu rezisti. Iti trebuie o serie de calitati: rabdare, caracter puternic. La inceput ai tendinta sa te lasi afectat, sa iei problemele tuturor cu tine acasa. Asta, pe termen lung, nu are cum sa fie benefic. Trebuie sa te educi, iar pentru disciplina e nevoie de un caracter puternic.” In opinia ei, si femeile si barbatii pot fi la fel de potriviti pentru o astfel de pozitie, numai ca fiecare va fi ales in functie de nevoile beneficiarilor.

Considera ca absolvirea cursului o va ajuta sa-si creasca gradul de cunostinte si pentru a-i facilita accesul pe piata muncii.

*****

Proiectul “Calificarea femeilor în meseria de infirmier: o șansă pentru servicii medicale și sociale de calitate”, implementat de Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă Medicală şi Socială în parteneriat cu Asociaţia Four Change şi Centrul Diecezan Caritas Iasi şi co-finanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în oameni!

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org