Cursuri de formare și instruire pentru profesioniști și aparţinători ai bolnavilor de Alzheimer
15 Decembrie 2015

În cadrul proiectului Dezvoltam reţele interegionale pentru acces crescut la servicii sociale în Romȃnia se organizează cursuri de instruire și pregătire a celor care intră în contact cu bolnavi suferind de demenţă. Astfel, 30 de persoane – îngrijitori, asistenți medicali, asistenţi sociali urmează a fi instruite şi pregătite pentru a furniza asistenţă permanentă. Totodată, 40 de aparţinători ai beneficiarilor vor fi informaţi și ajutaţi să înţeleagă ce înseamnă demenţa, în vederea asigurării unei relaţii cât mai bune între membrii familiei.

Cursurile conţin informaţii utile privind pregătirea de bază și sfaturi care să ajute în îngrijirea persoanelor atinse de boala Azheimer.

Demenţele sunt afecţiuni frecvente, incidenţa celor degenerative crescând cu vârsta, astfel încât peste 65 de ani, circa 10% din populaţie este afectată. Marea majoritate a demenţelor constituie o clasă de afecţiuni caracterizate prin alterarea persistentă şi progresivă a funcţiilor cognitive, cu evoluţie către invaliditate şi moarte prematură. Funcţiile cognitive afectate, în mod obişnuit, în demenţe sunt: memoria, capacitatea de învăţare, atenţia, orientarea, calculul, limbajul, gȃndirea și judecata. Aceste tulburări sunt aproape întotdeauna însoţite de tulburari ale controlului emoţional, modificări ale personalităţii şi tulburări comportamentale.

Subiectele abordate în programa de curs se refera la: simptomele bolii în funcţie de stadiul bolii, cauzele demenţei și maniera în care aceasta se poate depista. În același timp, organizarea vieţii de zi cu zi a unui pacient atins de boala Alzheimer constituie un capitol important al suportului de curs. Cei instruiţi vor învăţa că rutina facilitează viaţa (pentru un pacient atins de boala Alzheimer rutina poate deveni sinonimă cu securitatea), că este important să se păstreze autonomia și demnitatea pacientului. Scopul este ca cei care participă la cursuri să reușească să ajute bolnavul să fie în formă și sănătos, păstrȃnd cea mai bună parte a aptitudinilor sale restante.

Persoanele cu Alzheimer au nevoi speciale și necesită îngijiri deosebite, ceea ce poate fi o provocare pentru cei care le îngrijesc. Principala preocupare este ca bolnavul să-și păstreze cȃt mai mult timp o oarecare independenţă și un sentiment de încredere în sine, ceea ce nu este o sarcina ușoară.  Îngrijirea celor care suferă de demenţă se diferenţiază de cea a celor cu alte afecţiuni sau a vȃrstnicilor prin faptul că, în cazul bolii Alzheimer, are loc o scădere progresivă a capacităţii bolnavului de a conlucra și colabora.

Persoana care acordă îngrijirea trebuie să poată înţelege trăirile bolnavului, să gȃndească împreună cu acesta și, în final, să decidă ce este mai bine pentru el. În acest sens, trebuie avute în vedere atȃt nevoile psiho-emoţionale ale pacientului, cȃt și aspectele practice legate de îngrijire. În ceea ce privește partea de îngrijire și supraveghere a bolnavilor de Alzheimer, vor fi atinse teme precum: igiena personală, masa, medicație, tulburările de somn, dependenţa exagerată, ideile delirante și halucinaţie, depresia și anxietatea etc. Vor fi explicate în detaliu posibilele manifestări ale bolnavilor, oferindu-se exemple de situaţii critice și soluţii pentru a le depăși.

Tot în cadrul cursului se vorbeste și depre efectul personal și psihologic al bolii asupra anturajului. Cursanţii sunt constientizaţi asupra faptului că boala Alzheimer nu atinge numai persoana bolnavă, ci întreaga familie. Efectul personal și psihologic asupra persoanei care se ocupă de pacient, este unul considerabil. În acest sens, cunoașterea de tehnici care să ajute la depășirea momentelor dificile este un subiect important, întrucȃt pentru bolnavi, familia și cei apropiaţi reprezintă cel mai mare suport.

Cursul conţine de asemenea, informaţii privind drepturile bolnavului în calitatea sa de pacient (unde pacient înseamnă persoana care utilizează serviciile de îngrijire/supraveghere), precum și sfaturi utile în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre bolnavul de Alzheimer și îngrijitor/aparţinător. Astfel, cei instruiţi vor afla că este important să nu discute în contradictoriu, să nu se certe, să nu-i întrebe dacă își amintesc anumite lucruri, să nu aducă în discuţie subiecte care îi supără.

 

***

Material realizat în cadrul proiectului „Dezvoltăm reţele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România” implementat de catre Asociaţia Caritas Alba Iulia – Asistenţă Medicală şi Socială, în parteneriat cu Asociaţia Four Change.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Perioada de implementare a proiectului este: 1 martie 2015 – 30 aprilie 2016.

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org