Următoarele categorii de actori trebuie să se afle într-un dialog permanent și eficient pentru a reuși planificarea și dezvoltarea unor servicii de bună calitate în comunitate, destinate persoanelor vârstnice:

Persoanele vârstnice (beneficiari, autoreprezentanți sau organizații ale persoanelor vârstnice) – acestea sunt cele care, odată ce nevoile lor de îngrijire și sprijin devin mai complexe, trebuie să fie încurajate să solicite sprijin specializat, pentru ca gradul lor de autonomie să fie prezervat pe o durată cât mai lungă. Chiar și atunci când deteriorarea capacităților fizice sau intelectuale este mare, persoanele vârstnice trebuie să fie susținute în a comunica modul în care doresc să fie ajutate sau îngrijite. Respectul demnității persoanelor este esențial pentru buna calitate a vieții și pentru integritatea fizică și mentală a fiecăruia.

Familiile și rudele persoanelor vârstnice – acestea au un rol important în planificarea serviciilor din comunitate. În mod obișnuit, familiile sunt primele verigi din rețeaua de suport a persoanelor vârstnice. Ele asigură suportul cotidian și îngrijirea lor de bază, atunci când apar primele dificultăți de mobilitate, primele probleme de sănătate, sau când sarcinile zilnice devin prea complexe pentru persoana vârstnică. Dar odată cu trecerea anilor, aceste nevoi de îngrijire devin dificil de acoperit, iar membrii familiei nu pot face față întodeauna situațiilor complexe, fără a renunța la propriul loc de muncă sau fără un volum de timp considerabil afectat acesor activități de îngrijire. În serviciile acordate vârstnicilor, calitatea vieții acestora este la fel de importantă precum cea a rudelor și aparținătorilor. Pe termen lung, participarea tuturor în comunitate trebuie prezervată și încurajată. De aceea, serviciile de suport vin în completarea acțiunilor de sprijin ale familiei. Prefigurarea lor, planificarea corectă și dimensionarea intervențiilor se face mult mai bine atunci când familiile participă activ la dialogul cu autoritățile publice.

Pentru ca serviciile din comunitate să răspundă cât mai bune nevoilor lor, persoanele vârstnice și familiile lor trebuie să comunice autorităților în mod constant aceste nevoi. O acțiune simplă precum redactarea unei cereri de servicii, înregistrată la serviciul de asistență socială a primăriei din localitate, reprezintă deseori o acțiune estențială pentru planificarea eficientă a intervențiilor din comunitate.

Medicul de familie este de asemenea un actor important în viața vârstnicului. El cunoaște cel mai bine starea de sănătate a fiecărei persoane și poate fi un partener important al echipei medico-sociale și al familiei, atunci când nevoile de suport și îngrijire devin mai complexe. Totodată, el este profesionistul cel mai bine plasat pentru a încuraja și transmite persoanei vârstnice informațiile necesare pentru un stil de viață sănătos, pentru activități de prevenție a problemelor majore de sănătate. În comunitate, legătura persoanelor vârstnice cu medicul de familie trebuie întotdeauna consolidată și monitorizată. 

În acelasi sens, furnizorii de servicii medicale specializate de la nivelul policlinicilor sau spitalelor pot fi consultați în procesul de stabilire a setului de servicii de sprijin în comunitate, pentru persoanele vârstnice.

Autoritățile publice locale sunt cele care au responsabilitatea asigurării unui acces egal al cetățenilor la servicii sociale și socio-medicale, ori de câte ori nevoia o dovedește. Ele sunt responsabile pentru calitatea de ansamblu a vieții cetățenilor în comunitate, iar votul primit în perioadele alegerilor aduce cu sine responsabilități sporite. Astfel, cererile sau solicitările populației trebuie să fie urmate cât mai prompt de oferte de servicii, adecvate nevoilor pe care cetățenii le semnalează.

Autoritățile își pot dezvolta propriile servicii de îngrijire și asistență, sau pot cumpăra aceste servicii de la furnizorii existenți pe piață. De aceea, cunoașterea foarte bună a tuturor furnizorilor de servicii (cartografiere) și colaborarea cu aceștia pentru servicii de calitate în comunitate sunt esențiale. Autoritățile au de asemenea obligația unei analize locale periodice (diagnoză socială) și a evaluării detaliate a nevoilor sociale din comunitate, pentru a putea decide apoi care sunt modalitățile cele mai bune de investiție în sectorul serviciilor sociale, pe termen lung.  

Serviciul public de asistență socială (SPAS) de la nivelul primăriei („direcția de asistență socială” sau „direcția de asistență comunitară”, în orașe și municipii) are la rândul ei un rol important în viața vârstnicului. La nivelul acestei structuri se află profesioniști precum asistenții sociali, asistenții medicali comunitari, facilitatorii comunitari, psihologi. Aceștia sunt prima interfață de contact cu persoana vârstnică atunci când nevoile de îngrijire sau asistență devin mai mari. Asistentul social este cel care va vizita persoana vârstnică în gospodăria sa și va analiza atent aceste nevoi. Un plan de intervenție personalizat va fi agreat cu persoana vârstnică și ulterior, sub coordonarea asistentului social, profesioniștii din domeniul social sau conex vor interveni pentru menținerea autonomiei și participării vârstnicului în comunitate. Specialiștii din SPAS trebuie să comunice activ cu medicul de familie și cu familia persoanei vârstnice, pentru o bună coordonare a serviciilor de suport sau îngrijire.

Furnizorii serviciilor sociale și socio-medicale sunt, la rândul lor, actori cheie în procesul de planificare a serviciilor locale. Ei primesc deseori beneficiarii direct la sediul lor, cunosc bine nevoile din comunitate și de aceea pot analiza alături de autorități dimensiunea problemelor sociale cu care se confruntă comunitatea la un moment dat. Serviciile cel mai des întâlnite în comunități, destinate persoanelor vârstnice, sunt cele de îngrijire medico-socială la domiciliu, de sprijin pentru activitățile casnice și pentru socializare, mesele „pe roți”, consilierea socială și cea psihologică, serviciile de recuperare (în special după perioade de spitalizare), căminele pentru persoane vârstnice.

Listele de așteptare pe care furnizorii le întocmesc atunci când cererea de servicii depășește capacitatea lor de furnizare a serviciilor, reprezintă un element foarte util de planificare pentru autorități.

În România, furnizorii serviciilor sociale și medico-sociale sunt de două tipuri: publici și privați. Furnizorii publici sunt fie direcțiile de asistență socială de la nivel județean sau local, fie alte instituții publice cu funcții sociale, ca de exemplu spitalele sau penitenciarele. Furnizorii privați pot fi la rândul lor de două feluri: non-profit (asociații, fundații, organizații ale cultelor, parohii) sau bazate pe obținerea profitului (societăți comerciale, persoane fizice autorizate). În domeniul serviciilor pentru vârstnici vom întâlni toate aceste tipuri de furnizori publici și privați.

Atunci când autoritățile publice nu dispun de propriile servicii de suport și îngrijire a vârstnicilor în comunitate sau atunci când costurile unor astfel de servicii proprii devin prea mari pentru autorități, ele pot cumpăra aceste servicii de la furnizorii privați.

Achiziția se realizează pe baza Legii 98/2016, a achizițiilor publice. Pentru detalii, puteți consulta Manualul achiziției publice a serviciilor pentru persoanele vârstnice, produs în anul 2019 de Fundația de Sprijin Comunitar din Bacău.

În multe cazuri, serviciile furnizate de către organizațiile neguvernamentale au un raport mai bun calitate-preț.

Este important de menționat, de asemenea, că persoana vârstnică și/sau familia acesteia au obligația de a asigura o coplată a acestor servicii. În cazuri extreme, în care persoana vârstnică nu dispune de resurse financiare, autoritatea locală poate decide subvenționarea serviciilor de îngrijire și sprijin pentru aceasta. 

Poliția locală este un actor important atunci când apar situații de persoane vârtnice supuse abuzului, agresiunilor sau neglijării. Cooperarea echipei medico-sociale cu poliția trebuie inclusă în planul de intervenție, atunci când e cazul.

Publicul larg poate fi, de asemenea, consultat periodic, pentru a verifica dacă există modalități alternative de sprijin pentru persoanele vârstnice, dincolo de serviciile sociale sau socio-medicale deja existente. Grupurile de voluntari din parohii, preoții, poștașii, grupurile civice informale din cartiere sau din comunitățile rurale, alte persoane care iau contact direct cu vârstnicii pot fi actori importanți în serviciile de suport la domiciliu sau în facilitarea unor acțiuni de socializare, prevenție sau suport direct pentru vârstnicii din comunitate.

Dialogul dintre aceste categorii de actori-cheie trebuie să evidențieze:

-          care sunt persoanele vârstnice care au nevoie de suport;

-          care sunt nevoile reale de îngrijire sau sprijin ale persoanelor vârstnice, care sunt activitățile pentru care aceste persoane au nevoia cea mai mare de suport; 

-          cum ar trebui dimensionate aceste servicii (câte ore pe zi, câți angajați sunt necesari);

-          în ce locație ar trebui dezvoltate serviciile (unde se află cei mai mulți beneficiari, ori care sunt zonele unde nu există nici un alt serviciu de suport și beneficiarii nu dispun de sprijin pentru activitățile de zi cu zi);

-          care este costul estimativ al acestor servicii, în funcție de elementele anterioare (dimensiunea, volumul și complexitatea intervențiilor).

*Material realizat în cadrul proiectului “Servicii sociale pentru fiecare vârsnic – pachet de achiziții de servicii în fiecare comunitate!” – cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.