Am dat startul unui nou proiect: Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!
22 Aprilie 2021

Proiectul „Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!” pornește de la nevoia de coalizare a furnizorilor de servicii sociale și socio-medicale pentru vârstnici, astfel încât aceștia să devină o voce puternică în sprijinul vârstnicilor din România. Se urmărește creșterea capacității de reprezentare a 60 ONG-uri furnizoare de servicii socio-medicale adresate persoanelor vârstnice, prin formalizarea rețelei SenioriNET, în vederea producerii unor schimbări sistemice la nivelul politicilor sociale pentru vârstnici, în special privind practicile de finanțare a serviciilor din fonduri publice.

Doina Crângașu (Confederația Caritas România), Manager de proiect: Problemele cu care se confruntă vârstnicii sunt generate de reducerea gradului de autonomie și independență, ca urmare a patologiilor asociate vârstei -  singurătate, sărăcie accentuată de veniturile insuficiente, lipsa unor rețele de suport comunitare, accesul dificil la servicii medico-sociale în proximitate. În acest context, serviciile sociale și socio-medicale pentru vârstnici sunt esențiale pentru creșterea calității vieții acestora.

Obiectivele proiectului se centrează pe următoarele direcții:
- Formalizarea rețelei informale SenioriNET pentru a deveni un actor relevant de dialog cu autoritățile.
- Dezvoltarea organizațiilor membre SenioriNET pentru a derula acțiuni de advocacy în vederea contractării la nivel local și județean de servicii sociale și medicale dedicate persoanelor vârstnice.
- Creșterea nivelului de informare și constientizare privind drepturile vârstnicilor din România. În acest sens, va fi elaborată o Cartă Albă a Drepturilor persoanelor vârstnice care va constitui documentul de poziție al campaniei de advocacy. Se urmărește, totodată, realizarea unei petiții și strângerea a 10.000 de semnături în vederea susținerii drepturilor vârstnicilor din România.
- Mărirea gradului de reprezentare a rețelei SenioriNET în platformele europene de profil, în vederea reprezentării intereselor vârstnicilor din România la nivel european și preluarea de bune practici.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 60 de ONG-uri furnizoare de servicii socio–medicale pentru vârstnici sau care lucrează cu aceștia. Alegerea este justificată de nevoile acestora: profesionalizare, advocacy, asigurarea finanțării serviciilor. Beneficiarii indirecți sunt vârstnicii care vor primi servicii adaptate nevoilor lor.

Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.


În 2013, Confederația Caritas România și Asociatia Four Change au fost printre membrii fondatori ai SenioriNET-rețeaua furnizorilor de servicii de îngrijiri la domiciliu din România, cu scopul de a crește accesul vârstnicilor la aceste servicii. Încă de la înființare, SenioriNET a derulat activități pentru apărarea drepturilor vârstnicilor din România și promovarea serviciilor socio-medicale pentru aceștia, a elaborat propuneri de politică publică pentru accesul vârstnicilor la servicii de îngrijiri la domiciliu și a participat la consultări cu diferite autorități centrale și locale pe problematica vârstnicului.


Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021.

***

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și cresterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând, în același timp, relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informatii despre Granturile SEE si Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org