Primele zile din iulie dedicate Expozițiilor Photovoice din cadrul Clubului “Vocea Bunicilor”
7 Iulie 2021

Joi, 1 iulie, ne-am reunit în cadrul proiectului „Împreună împotriva izolării vârstncilor din România!” la Muzeul din localitatea Brădeanu, județul Buzău pentru Expoziția Photovoice.
Bunicii din Brădeanu și Smîrdan de la atelierele Clubul „Vocea Bunicilor” au făcut fotografii în comunitățile lor, surprinzând atât aspecte pozitive care îi bucura și îi fac să fie mândri, cât și aspectele mai puțin plăcute, nevoi la care încă nu au primit răspuns.
Discuțiile faciliate între grupul de inițiativă al seniorilor și domnul primar al Comunei Brădeanu au fost aprinse, dar constructive. Bunicii și-au spus păsurile, iar reprezentanții autorităților locale au încercat să le ofere răspunsuri și o perspectivă diferită a lucrurilor. S-au prezentat planuri de viitor privind noi proiecte dedicate celor nevoiași și singuri, neputincioși și vulnerabili.
Cei prezenți au lăudat inițiativa noastră și ne-au mulțumit pentru beneficiile de care s-au bucurat pe parcursul celor 2 ani de proiect. Au ținut să ne spună din nou cât de mulțumiti sunt de „fetele de la Cruce” (partenerii noștri Fundatia Crucea Alb Galbena Buzau: asistenți medicali, sociali, îngrijitoare) și cât bine le-a facut să fie „în grija” cuiva.
Am admirat împreună și o parte din “operele bunicilor” – casete decorate, picturi, carpete cusute – realizate în timpul atelierelor de la Club.
La final, ne-am bucurat de un moment artistic deosebit cu care ne-au încântat copii din cls 1-4 de la Scoala Bradeanu. Ghidați cu blândețe de doamna învățătoare, prichindeii au susținut un scurt program artistic cu poezii, cântece și dans. În port popular și plini de candoarea specifică vârstei, într-un loc încărcat de istorie….am trăit, împreună cu bunicii, emoții de care ne vom aminti, cu drag, toată viața.

5.07.2021: Seria celor 3 Expoziții Photovoice a continuat cu întâlnirea din comuna Cosoba, județul Giurgiu. O parte dintre vârstnicii din proiect au adus la cunoștință domnului Primar Carmen Gabriel Lixandru și doamnei consilier Boghean Luminița, problemele cu care se confruntă la nivelul comunității.
Prin intermediul fotografiilor expuse și al mesajelor construite în cadrul întâlnirilor de la Clubul “Vocea Bunicilor”, bunicii au adresat autorităților locale, un apel la dialog și un îndemn la acțiune.
Am discutat despre nevoile și dorințele lor legate de îmbunătățirea traiului în comună. Astfel, reprezentanții autorităților locale au aflat că seniorii își doresc:trotuare asfaltate; pistă de biciclete; găsirea unor soluții pentru câinii comunitari; garduri reparate; apă potabilă la robinet - în casă sau în sat.
Totodată, am aflat cum se văd lucrurile și din perspectiva autorităților. Ce planuri au pe termen scurt, care sunt limitele acțiunilor pe care doresc să le întreprindă pentru dezvoltare.
A fost o întâlnire de bun augur, facilitată în cadrul proiectului „Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România!” Ne-a bucurat inițiativa bunicilor care au trecut pe câte un bilețel mesajele pentru autorități. Noi le-am colectat și le-am înmânat domnului Primar, pentru a-i fi mai ușor să și le amintească.
Tot la Expoziție, am admirat și o serie de lucrări (casete decorate cu tehnica șervețelului, picturi, modele pe etamină) realizate de seniori, la atelierele de la Clubul “Vocea Bunicilor”.
La final de eveniment, am ascultat emoționați versurile poeziei “Mama” de George Coșbuc, recitată de unul dintre beneficiarii noștri.

6.07.2021: Astăzi la Crevedia Mare, ultima zi dedicată Expozițiilor Photovoice

Acțiunea a avut loc la Școala din localitate și a reunit membrii grupului de inițiativă al seniorilor participanți la Clubul “Vocea bunicilor”, reprezentanți ai autorităților locale, membri ai Serviciului social Crevedia Mare susținut de Asociația Four Change, facilitatori, dar și alți cetățeni din comunitate.
PhotoVoice este o metodă care ajută la transmiterea unui mesaj puternic, prin prezentarea de fotografii, unui public. (photo = fotografie, voice = voce)
Bunicii au surprins o serie de situații pe care le-ar dori îmbunătățite la nivelul comunității, le-au fotografiat și, ghidați de facilitatorii din cadrul Clubului, au creat o serie de mesaje care însoțesc fotografiile.
Din discuțiile purtate la Expoziție, a reieșit că bunicii își doresc: trotuare asfaltate; pubele de gunoi pe străzi; canapele reparate sau înlocuite; ridicarea gunoiului reciclabil de la fiecare casă; accesul mai ușor la lemne gata tăiate.
Autoritățile locale au fost reprezentate de doamna Primar Elena Vasilică și de asistentul social, doamna Laura Gheorghiu. Evenimentul de astăzi a creat oportunitatea unui dialog deschis, constructiv în care oamenii s-au adunat cu același scop: îmbunătățirea traiului în localitate.
Întâlnirea s-a finalizat într-o notă optimistă și cu promisiunea că cererile seniorilor nu vor rămâne fără ecou.

Adresăm mulțumiri autorităților prezente în cadrul celor 3 evenimente: din comuna Brădeanu (județul Buzău), comuna Cosoba și comuna Crevedia Mare (județul Giurgiu). Rămânem în contact și pentru eventuale proiecte viitoare dedicate dezvoltării comunitare.

Totodată, un mare BRAVO…echipei de facilitatori comunitari (Alexandra Tomescu, Raluca Mares), care, pe parcursul celor 2 ani de proiect, au lucrat atât de frumos cu vârstnicii implicați în activitățile derulate la Clubul “Vocea Bunicilor”.

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org