Evaluare și planuri de acțiune în urma Expozițiilor de Photovoice în proiectele dedicate seniorilor
3 Septembrie 2021

În lunile iulie și august, ne-am revăzut cu bunicii de la Bacău, Giurgiu și Buzău în cadrul atelierelor dedicate. După cele 3 Expoziții Photovoice derulate la Bacău în prima parte a lunii iunie, ne-am reîntors în comunitățile din comunele Stănișești, Motoșeni și Răchitoasa. Aici au fost puse bazele a trei grupuri de inițiativă locală cu leadership asumat de vârstnicii de la Cluburile “Bunicii comunității”.

Problemele selectate pentru a fi soluționate sunt, desigur, reprezentative pentru fiecare comunitate în parte, iar în cadrul întâlnirilor de planificare ne-am propus să stabilim pașii concreți ai planului de acțiune. Acest lucru a vizat implicarea vârstnicilor în rezolvarea problemelor propuse.

Alături de Fundația de Sprijin Comunitar (partenerul nostru în proiectul “Servicii integrate pentru vârstnici în propria comunitate”), și împreună cu autoritățile locale vom continua să depunem eforturi pentru menținerea și dezvoltarea serviciilor de îngrijire pentru vârstnicii din comunitățile din județul Bacău.

Totodată, întâlnirile în cadrul atelierelor de la Clubul “Vocea Bunicilor” (derulate în proiectul “Împreună împotriva izolării vârstnicilor din România”) au avut ca scop purtarea de discuții pentru evaluarea Expoziților Photovoice și planificarea următorilor pași în vederea soluționării problemelor identificate la nivelul comunităților.

Am aflat cu bucurie că, de exemplu în Cosoba, autoritățile locale au demarat deja lucrările pentru canalizare, iar la Brădeanu, primăria și preotul fac demersuri pentru soluționarea problemei curățeniei în cimitir.

Seniorii sunt optimiști...simt că implicarea lor nu a rămas fără ecou și că vocile le-au fost auzite.  În același timp, însă, le-am simțit îngrijorarea privind continuarea serviciului de îngrijiri la domiciliu, după finalizarea proiectului.

Este clar că acordarea de servicii sociale și socio-medicale la domiciliu ar trebui să ocupe un punct important pe agenda autorităților.

Noi știm ce înseamnă dependența de ajutor a bunicilor și încercăm pe toate căile să găsim resurse pentru a le fi, în continuare, sprijin. În același timp, vom transmite mesajul de continuitate și de necesitate a dezvoltării sistemului de servicii pentru vârstnici la nivel național, având în vedere că populația României îmbătrânește, iar lipsa unei strategii în domeniu va conduce la mari presiuni sociale, cu impact atât asupra sistemului de pensii, cât și asupra sistemului sanitar.

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org