Intalnire cu beneficiarii SANSA, la Bacau
10 Noiembrie 2015

IMAG2548Reprezentantii Asociatiei Four Change s-au intalnit, la Bacau, cu o parte dintre beneficiarii proiectului SANSA – Sprijin pentru autocunoastere si autodepasire a situatiei de vulnerabilitate POSDRU/165/6.2/S/142962.

Intalnirea a avut ca scop sa ofere informatii despre lansarea concursului cu premii Comunitatea se schimba prin tine, ce vizeaza premierea celor mai bune proiecte comunitare care contribuie la: dezvoltarea comunitatilor din care provin persoanele vulnerabile implicate in proiect, cresterea sustenabilitatii economice si sociale in cele 3 regiuni de dezvoltare ale proiectului si cresterea implicarii civice in comunitatile in care se vor implementa proiecte.

Participantii au fost incantati sa afle ca in cadrul concursului pot depune propunere de proiect oricare dintre beneficiarii din grupul țintă al proiectului SANSA si anume: familii cu peste 2 copii; familii monoparentale; femei; persoane cu dizabilităţi; persoane de etnie roma; tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului.

Cei prezenti au primit informatii asupra pasilor privind elaborarea propunerii de proiect si in acelasi timp, li s-a comunicat valoarea totală a premiului ce face obiectul concursului. Astfel, fiecare proiect castigator va fi premiat cu suma de 5000 RON, din care 704 RON impozit pe profit si respectiv 4296 RON net. Premiile vor fi acordate primilor 10 participanți ale căror Proiecte vor întruni cel mai mare punctaj la nivelul fiecarei regiuni (30 premii in total), astfel: 10 premii in Regiunea Bucuresti Ilfov, 10 premii in Regiunea Sud Est si 10 premii in Regiunea Nord Est.

Participantii la intalnire au primit materiale ce cuprind informatii privind Criteriile de eligibilitate ale activitatilor propuse in proiecte, precum si fisele de proiect. Au descoperit ce trebuie sa cuprinda fisele de proiect si au fost informati asupra conditiilor de participare la concurs: depunerea unui extras de cont valabil, completarea si depunerea unei declaratii de angajament.

Intalnirea ne-a oferit ocazia de a cunoaste mai bine o parte dintre participantii la cursurile organizate in cadrul proiectului.

bejenaruBejenaru Ioan are 50 ani si este liderul romilor in comuna Parincea. A participat la cursul de decorator-florar cu speranta ca diploma ii va fi de folos in viitor, la o eventuala angajare. Are o familie numeroasa cu 5 copii – 2 fete si 3 baieti – si ne impartaseste cu amaraciune ca nu mai lucreaza de 12 ani pentru ca „nu sunt posibilitati de munca”.

A lucrat ca macelar la Agricola, dar in prezent, nu poate decat sa mearga cu ziua pe la vecini. Ne spune ca la el in comunitate oamenii traiesc din alocatii si ajutoare sociale. „In comunitate, 5 familii nu au curent electric, stau cu copii mici la lumanare, primarul le-a promis curent la alegeri, dar nu s-a rezolvat nimic.”

In opinia lui, faptul ca sunt rromi ii dezavantajeaza la angajare. „Patronul daca vrea te angajeaza, daca nu..nu si daca te vede mai brunet, nu te vrea.”

Si-ar dori sa-l poata ajuta cineva sa schimbe lucrurile in bine. Avand in vedere ca in comunitate, sunt familii care dorm pe jos, fara lumina si apa, situatia este greu de gestionat, iar puterile unui om…limitate.IMAG2550

Vespan Elena este una dintre persoanele care au ales cursul de lucrator in comert. Are 39 de ani si este casnica. A absolvit 10 clase si singurul loc de munca pe care l-a avut, a fost ca vanzatoare, timp de un an si jumatate. Locuieste in Satul Corbasca, la 47 km de Bacau si are 2 copii. In prezent, este insarcinata in 8 luni. Traieste dintr-o pensie de urmas si din alocatia copiilor.

Isi doreste ca absolvirea cursului si obtinerea diplomei sa o ajute cu gasirea unui loc de munca. Nu isi poate ascunde dezamagirea legata de problemele din comunitate: starea drumurilor, oamenii in putere care stau acasa, varstnici fara ajutor. „Sper ca lucrurile sa se indrepte intr-o zi. Aici e foarte greu sa te descurci. As pleca din tara, dar nu-mi pot lasa copiii singuri.”

Chiscac ConIMAG2552stantin, tanar din Corbasca, a participat la cursul de lucrator in comert. Considera ca „orice informatie te ajuta, iar diplomele iti dau o sansa la angajare.”

Are 21 ani si este absolvent de 12 clase cu specializarea tehnician veterinar. Am aflat ca mai are 4 frati acasa si nici unul dintre ei nu lucreaza.

Ne-a povestit ca exista multe situatii de indreptat la nivelul comunitatii din care face parte. Lipsa locurilor de munca, in opinia lui, ii afecteaza cel mai mult pe membrii comunitatii. „In comuna nu ruleaza banii. As vrea sa se deschida afaceri, sa se creeze oportunitati pentru noi. Eu vreau sa muncesc in tara mea, nu sa fiu departe de casa.”

Balan Vasile din comuna Rachitoasa – Magura este agricultor si are 51 de ani. A terminat liceul in Bacau si ulterior a lucrat ca muncitor la fabrica de suruburi. In prezent se ocupa cu lucratul pamantului. „Incerc sa ma descurc… am 1 ha jumate si o vaca…”

balanReferitor la situatia din comunitate, ne marturiseste ca „oamenii sunt linistiti, dar saraci. Au nevoie de locuri de munca, lipsesc caile de comunicatie; nu exista canalizare, nu au apa curenta.”

In trecut, la angajare, s-a simtit marginalizat. „Angajatul vrea unul tanar, in foame, ca asteapta un salariu mai mic.”

Considera ca este mult mai dificil sa gasesti un loc de munca, decat sa-l pastrezi. „Trebuie sa fii serios, sa te tii de munca, sa indeplinesti conditiile.”

A participat la cursul de lucrator in comert pentru ca a vrut sa inteleaga cum decurg lucrurile intr-un magazin si, totodata, sa fie mai pregatit in cazul in care s-ar ivi vreun post in comuna. „In cadrul sesiunilor de consiliere in cariera, am invatat cum sa dau interviu. Asta cu siguranta, imi va fi de ajutor.” Domnul Balan s-a aratat incantat de ideea de a se implica in comunitate prin scrierea unui mini-proiect si punerea in practica, a activitatilor propuse.

In ceea ce priveste sperantele si gandurile legate de viitor ne-a impartasit ca si-ar dori sa existe proiecte care sa ofere locuri de munca in comuna. „O implicare mai mare…aici traim din ajutorul social si nu e de ajuns.”

IMAG2553Lupu Florin in varsta de 51 ani este din Slobozia (Stanisesti) si a participat la cursul de decorator florar. Este absolvent de invatamant gimnazial (8 clase) si tatal a 3 copii. Aflam ca unul dintre copii, cel mic, sufera de handicap grad II si beneficiaza de o indemnizatie de 270 lei.

Dansul a avut un accident in urma caruia si-a electrocutat mana. In prezent, traieste din indemnizatie si munceste pamantul din jurul casei. “Cultiv porumb, grau si cresc animale..oi, vaci. Anul acesta a fost foarte greu. Sunt multi tineri care stau acasa si traiesc doar din ajutorul social pentru ca nu au unde sa lucreze.” Este interesat de cursuri in domeniul agriculturii, pentru ca i se pare „util sa stii ce sa faci, in toate etapele, de la recolta pana la semnatat.”

Intelegem din cele relatate, ca este dificil sa te angajazi, iar lipsa locurilor de munca e problema care sta pe buzele tuturor.

A participat la curs pentru ca „te ajuta, iti mai deschide mintea. Mi-a placut foarte mult partea cu interviul, cum trebuie sa ma comport.”

 *****

Proiectul “ŞANSA – Sprijin pentru autocunoaştere şi autodepăşire a situaţiei de vulnerabilitate” este implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Secor 6 în parteneriat cu Asociaţia Four Change, SC Centrul de Consultanţă şi Studii Europene SRL, Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacău si este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investeşte în oameni!

"Dezvoltăm rețele interregionale pentru acces crescut la servicii sociale în România"
Proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul fondului ONG România
Perioada de implementare: martie 2014 - aprilie 2016

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială
a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii
și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor website-ului.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org